Merită sau se merită? Ca în cazul multor cuvinte și expresii, folosirea lor în ambele variante nu înseamnă neapărat că ambele sunt acceptate ca fiind corecte. Probabil este una dintre cele mai frecvente erori de scriere (sau vorbire) din limba română. În top mai sunt alte câteva greșeli prezentate în alte articole de pe site. Dacă sunteți curioși puteți găsi legături la finalul acestui articol.
În cazul de față, “se merită”, deși utilizat tot mai des este greșit pentru că nu avem verbul reflexiv „a se merita”, ci un verb tranzitiv care la forma sa infinitivă este „a merita”. Deci corect este „merită”. Există totuși o excepție care permite folosirea în mod corect și pentru forma „se merită” (explicația puțin mai jos în articol).
Exemple:
- Merită să fac asta?
- El merită să primească această medalie.
Dar pentru că limba română este o limbă complexă din punct de vedere gramatical evident că există și o excepție în care forma „se merită” este corectă. Singurul caz în care avem voie să folosim „se merită” este acela în care „se” are funcția pronominală, de exemplu „se merită unul pe altul„.
Sperăm că acest articol a reușit să vă facă vorbirea (sau scrierea) mai ușoară și „merită sau se merită” să nu mai fie o problemă.
Surse folosite:
Articole similare:
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… crează sau creează?
… familiar sau familial?
… articolul posesiv (genitival): al, a, ai, ale