„E un bloc cu 9 nivele sau 9 niveluri?”, „Am parcurs 13 nivele sau 13 niveluri din joc?” – auditiv în ambele contexte pare că sună foarte bine atât nivele cât și niveluri dar până la urmă care variantă este cea corectă: nivele sau niveluri?

Definiții

În cele două exemple varianta corectă și care trebuie folosită este „niveluri” și vom vedea imediat de ce. Ne ajută o scurtă privire in DEX:

  • nivel (plural niveluri) – „înălțimea la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat” (de exemplu: nivelul mării, curbă de nivel, pasaj de nivel, etaj, zonă geologică, valoarea intensivă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință) sau „stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității)” (de exemplu nivelul de trai)
  • nivelă (plural nivele)„un instrument de verificare a orizontalităţii unei piese, a unei maşini sau a unei instalaţii, sau de verificare a verticalităţii unui perete în curs de construire” – popular acest instrument se mai numește și „poloboc”

De aici putem deduce destul de ușor răspunsul la întrebarea „cum este corect: nivele sau niveluri?„. Îl putem afla destul de ușor gândindu-ne exact la ce ne referim în exprimarea noastră. Dacă este vorba de utilizarea unuia sau a mai multor instrumente care ne arată cât de bine este aliniată o suprafață în raport cu o linie orizontală sau verticală atunci în mod clar pluralul corect folosit va fi nivele. În oricare alt caz pluralul corect va fi niveluri.

Exemple

Iată și câteva exemple de propoziții cu folosirea pluralului corect (nivele sau niveluri) în funcție de informația transmisă:

  • Blocurile cu patru niveluri (sau cu patru etaje) sunt cele mai sigure din punct de vedere seismic.
  • Oficialităţile din cele două ţări au stabilit relaţii la mai multe niveluri.
  • Magazinul unde se vând nivele cu bule de aer s-a mutat pe altă stradă.
  • Studenţii au luat trei nivele topografice şi le-au montat în vederea măsurătorilor din cursul după-amiezii.

Surse folosite:

Articole similare:
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… familiar sau familial?